Un vecin a luat bani europeni prin fonduri europene. I-a pus Dumnezeu mâna în cap, am gândit cu toţii la crâşmă. dar omul ne-a demonstrat cu pixul în mână că nu e chiar aşa de fericit. a deschis o fermă de animale, pentru care a şi iniţiat proiectul, a dota-to a utilat-o din resurse proprii, iar când a dat de fundul sacului a aplicat pentru un proiect. A plătit corect toate şpăgile, a depăşit cu răbdare termenele şi controalele şi cuminţenia i-a fost răsplătită. Contul ia- fost îngrăşat.
Da, numa că trebe să cumpere tractor pentru fermă de la singura firmă agreată de partenerul european. Iar acea firmă vinde tractorul cu 33. 000 de euroi. I-a căzut faţa când o auzit.
Un tractor Ford e 8000 de euro, ce putea să aibă ăsta ca să coste cât un Freelander?!
Şi, la un păhărel în locantă ne-am dat fiecare cu presupusu despre tractorul iuropean: că ar avea aer condiţionat şi aerbage, că e cu ABS şi jenţi de aluminiu, ba că are pilot automat sau propulsie nucleară.
Al dracu tractor, ca să care bălegaru de la vaci, ce-i trebe, ce dotări, tataie! Mă întreb io aşa în mine, da' n-o fi făcătură, mişculaţie, afacerică de costă un tractor aşa de mult, ha?
State of the Word 2024 Video + Recap
Acum o zi